Abstract:
Livada Poştei era în trecut un teren viran unde erau lăsaţi să pască caii poştalioanelor. În perioada 1926-1947, devine Aleea Principesa Elena. Astăzi este str. Şirul Livezii. - Cetăţuia Braşovului, (Der Berg Schloss) iniţial ridicată pe un deal din exteriorul Cetăţii Braşovului, astăzi cunoscut sub denumirea de Dealul Cetăţii, datează din anul 1524 şi a fost construită sub forma unei fortificaţii cu patru turnuri, făcând parte astfel din sistemul de apărare a Cetăţii Braşovului. Construcţia iniţială a Cetăţuii Braşovului, din piatră şi cărămidă, se prezenta sub forma unei potcoave, formă care este menţinută şi astăzi în partea centrală a acesteia. Cetăţuia Braşovului a fost, în decursul anilor, garnizoană militară şi închisoare, iar între anii 1955 şi 1975 a fost depozit al Arhivelor Statului. În prezent în incinta Cetăţuii Braşovului funcţionează câteva restaurante, amenajate în scop turistic.