Tălmăcitu-s-au această sfântă şi mult folositoare carte ce să numeaşte Tâlcuirea celor şapte sfinţite taine ale bisearicii... / tălmăcită din limba elinească de însuşi Preosfinţia sa Părintele Arhiepiscopul şi Mitropolitul a toată Moldavia Chirio Chir Veniamin, (...). - Iaşi : în Tipografia Sfintei Mitropolii, 1807. - [4], 108 f. : grav., frontisp., iniţiale ornate ; 22 cm. Text în limba română cu caractere chirilice. - Exemplar incomplet: lipsă ultima fila.. - Ex-libris tampon.. - BRV II (729), p. 505. - Text în limba română cu caractere chirilice. Lucrarea este prima carte dintre traducerile mitropolitului Veniamin Costache („ierarhul cărţilor”) din literatura teologică modernă. Încă de la început, traducătorul ne vorbeşte despre sursa traducerii sale: „A smeritului Gavriil mitropolitului Filadelfiei acealui din Monemvasia a lui Sevir, Alcătuire pentru Sfintele Taine„; adică, o traducere din Mitropolitul grec Gabriel Seviros (Severus) din Veneţia (1541-1616), vestit pentru scrierile lui teologice despre sacramente Syntagmation. Volumul începe cu o prefaţă a mitropolitului adresată „la toată persona ce să va îndeletnici a ceti, dândui cea întru Hristos duhovniceasca sărutare, rog pre acealaşi dătătoriu de haruri, ai dărui toată fericirea”. Conţinutul volumului poate fi împărţit în mai multe secţiuni: 1. „Prolegomena (mainainte vorbiri) la ceale şapte Taine ale sfintei lui Hristos besearici, în noao capete despărţite”, care cuprinde întreagul mod de abordare a tematicii. Dealtfel capitolul nouă a acestei părţi vorbeşte despre Taine şi rânduielile specifice fiecăreia; 2. învăţătura sf. Iov despre cele şapte Taine; 3. „Învăţătură scurtă pentru creştinătate”, scrisă sub forma unui catehism prin întrebări şi răspunsuri; 4. „Tâlcuirea Simbolului”, tot sub formă de întrebări şi răspunsuri, împărţită pe articole; şi 5. se încheie cu două texte patristice despre preoţie, din scrierile lui Vasile cel Mare şi ale lui Maxim Mărturisitorul intitulate: „Învăţătură a marelui Vasilie cătră preot”, respectiv, „Cuvânt al sfântului Maxim Înţeleptul, pentru preot cum i să cade să fie”. Conform informaţiei din Bibliografia românească veche, la sfârşitul volumului este scris „Silvestru Monahu şi Dimitrie Ililavici Bucovinenulu, aşezătorii sloveloru”.