Oştirea franţezilor în Rossia la leat 1812 : cu adeogare de oareşcare cărţi împărăteşti publicuite în vreamea răzmiriţii / tălmăcită după cea grecească în limba rumânească de Parascheva, clucerul de arie. - Bucureşti : la Privilegiata Tipografie, 1826. - 8, 132 p., [1] f. : frontisp., iniţiale ornate, vign. ; 21,5 cm. - Text în limba română cu caractere chirilice. - Ex-libris tampon.. - BRV III (1286), p. 516. - Cunoaşterea istoriei europene este una dintre preocupările intelectualităţii româneşti a secolului XVIII. Traducătorul acestei istorii a celui de al II-lea război napoleonian ruso-francez (iunie-noiembrie 1812), explică în „Precuvântare” că «neamul românesc,... poate agonisi folos dintro istorie ca aceasta». Citind această istorie grecească, traducătorul Parascheva, constată că ţelul acestui război a fost acela «spre dărâmarea şi stingerea pravoslaviei» şi «acestea dar văzândule eu în cea grecească istorie, că nu nui un stăpânitor, ci şi norodul de obşte şi ăn parte poate nu puţin săse folosească» a purces la tălmăcire «spre a câştiga şi neamul nostru, ştiinţă de cele ce sau urmat întrun prea vestit războiu ca acesta, ca săse folosească cei mari din pilda blândeţelor şi iubirii de omenie a stăpânitorului Rossiei». Afinitatea faţă de ţar şi poporul rus a traducătorului este întemeiată pe credinţa pravoslavnică, supunerea faţa de conducător şi iubirea de patrie; în timp ce vina poporul francez a fost înălţarea «în vârful necredinţii,... al păgânităţii şi al fărădelegilor, surpând şi prefăcând cea către Dumnezeu credinţă», iar Napoleon era „îndărătnic”. La început se face o trecere în revistă a relaţiilor francezilor cu celelalte popoare europene, a alianţelor şi tratatelor încheiate şi încălcate în timpul dinaintea celei de a doua campanii în Rusia. Relatarea episoadelor din campania acestui război napoleonian este urmată de şapte scrisori ale ţarului Alexandru al Rusiei, adunate sub titlul «Cărţi împărăteşti publicuite în vremea războiului la anul 1812». Primele şase epistole sunt informări despre poziţia oştirii franceze, porunci şi îndemnuri de îmbărbătare ale ţarului către oştenii săi, iar cea de a şaptea este de mulţumire.