Augustinus, Sfântul Kekragarion al Dumnezeescului şi Sfinţitului Augustin Episcopului Ipponiei adecă patru cărţi. Întâia, cugetări. A doa, Singuratece Cuvinte. A treia, pentru privirea lui Hristos. A patra, pentru zdrobirea inimii (...) / care s-au tălmăcit de cuvioşii dascali Gherontie şi Grigorie. - [Neamţ] : în Tipografia Sfintei Mănăstiri Neamţul, 1814. - : frontisp., iniţiale ornate, vign. Text în limba română cu caractere chirilice. - Însemnări. - Exemplar deteriorat.. - Ex-libris tampon.. - BRV. III (846), p. 96. - Acest volum este prima carte în limba română a operelor Sfântului Augustin, unul dintre cei mai profunzi scriitori şi gânditori ai creştinismului patristic. Este o traducere a dascălilor, traducătorilor şi prefaţatorilor Gherontie şi Grigorie, după volumul grecesc a lui Evghenie Vulgaris, tipărit la Leipzig în 1804. Lucrarea cuprinde laude şi rugăciuni de mulţumire către Dumnezeu, fiind structurată în patru părţi: Cugetări, Singuratece cuvinte, Pentru privirea lui Hristos şi Pentru zdrobirea inimii. În prefaţa semnată de dascălul Grigorie numită Cătră cetitoriul, este prezentat şi conţinutul lucrării; astfel găsim în structura acesteia, pe lângă cele patru mari părţi şi o prezentare a vieţii Sfântului Augustin intitulată„Viaţa celui întru sfinţi părintelui nostru Augustin”, iar apoi „Arătare a capetelor care să cuprind în toată cartea aceasta” adică, titlurile celor patru părţi. Astfel:1. Cugetările „Cugetările dumnezeiescului Augustin”; 2. Singuratece cuvinte „Singuratece cuvinte, adecă rugăciuni ale sufletului, celui ce singur cu singur Dumnezeu vorbeaşte”; 3. Pentru privirea lui Hristos "Finţa cea cerească să râdică pomenirea ceaia ce întru dormitarea lenevirii doarme” şi 4. Pentru zdrobirea inimii „Cea pentru zdrobirea inimii”. Partea a doua a acestei cărţi este tradusă în zilele noastre prin Solilocvii. Partea a treia reprezintă Enchiridionul sau manualul de credinţă, speranţă şi dragoste. La sfârşitul volumului se regăseşte prima ediţie a „Psaltirea cea de sfinţitul Augustin maicii sale scurtată”, ce va fi reeditată în 1820 de sine stătătoare, iar în 1823 ca parte a „Cărţii de pravilă" de la Mănăstirea Neamţ.